Oracol :)

Da, tot o leapşă, da' am botezat-o aşa că mi s-a făcut subit dor de cele 90210 caiete de şcoală cumpărate de mama şi transformate fără ştirea ei în oracole, variind în dimensiuni de la 48 la 200 de file pe care le completam eu întâi şi apoi le pasam colegilor mei de clasă, cu gândul doar la unul mai special cu ochi verzi şi numai bun de pupat şi ţinut de mână :P

Leapşa asta fu furată de pe blogul Top Secret, o fată care iubeşte mult papuceii, filmele vechi şi tot ce ţine de makeup (chestie care m-a cam prins şi pe mine... whiiiiich lead me to her blog). Era prea simpatică să nu o fac şi eu!

Fără să verificaţi, cât e ora?

La cum e afară, aş zice că vreo 9.

Verificaţi:

19.29 (tot cu 9, da' nu-i 9)

Cu ce sunteţi îmbrăcat(ă):

Pantaloni de trening, doi căţei pufoşi în picioare şi tricoul "I H8 U2 - yeah, I hate you too..." dat de Ghetuţa mea dragă.

Înainte de a răspunde la acest chestionar la ce vă uitaţi?

Cu un ochi la Facebook, cu un ochi pe blogul Top Secret şi cu un ochi la veşnicul episod din Grey's Anatomy de fiecare seară.

Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?

Un câine care URLĂ (nu ştiu de ce, dar urlă în fiecare seară. Cred că i-a picat netul). Şi un ţiuit supărător în boxe. Cred că-i un ţânţar acolo dar n-am apucat să verific încă.

Când aţi ieşit ultima dată şi unde aţi fost?

Să cumpăr ceva de mâncare pentru animalu' meu căruia nimic nu-i mai convine şi face mofturi. (Animalu' meu = mâţa Smoke)

Ce aţi visat ieri noapte?

Nu mai ştiu exact, dar m-am visat iarăşi pe mine ca fiind altă persoană decât cea care sunt. Numai io visez de-astea, dedublări şi personalităţi multiple?

Când aţi râs ultima oară?

La ultimul banc citit, de la Emil :
"De ce vorbesc oltenii folosind perfectul simplu?
Pentru că sunt SIMPLI şi PERFECŢI!"

Ce aveţi pe pereţi în încăperea în care sunteţi?

Un păianjen de pluş şi unul viu. Tre' să rezolv problema cu ăla viu.

Dacă aţi deveni mutimilionar peste noapte, ce aţi cumpăra prima dată?

O casă! Musai! Mică şi cu o grădină imeeeensă. Şi cu o pădure personală dacă se poate.

Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?

Dacă-i vorba de filme, "The Hangover". Sunt în urmă cu noutăţile.
Dacă-i vorba de filme re-re-revăzute, "The Mayor Of Casterbridge" - nu pot să-l recomand îndeajuns! Am să-i fac un review.
Dacă-i pe seriale, atunci ultimul episod apărut din Grey's Anatomy. Nu mă satur de el.

Ati văzut ceva ciudat azi?

Nu azi, ci acum câteva zile: un camion roz. Fuchsia chiar. Dayum, n-aveam aparatul la mine.

Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Mă amuză.

Spune-ne ceva ce nu ştim încă?

M-am apucat de gătit. Şi îmi iese! THAT's a big step for me!

Prenumele copilului dvs. , dacă ar fi fetiţă?

Mereu am vrut Maia, dar se pare că-i prea la modă acum.

Şi dacă ar fi băiat?

Am avut mereu o slăbiciune pentru Felix. :))

V-aţi gândit vreodată să locuiţi în străinătate?

Nu reuşesc decât să mă gândesc cum o fi să călătoresc vreodată în străinătate, că am avut ocazii, dar n-am reuşit niciodată până acum. După aia mai vedem dacă mă las convinsă ori ba.

Ce aţi dori să vă spună Dumnezeu la porţile Raiului?

Că toate păcatele îmi vor fi trecute cu vederea. :)

Dacă aţi putea schimba ceva în lume ce aţi schimba?

Aş repara minţile oamenilor. Apoi aş face să dispară tot gunoiul care acoperă planeta asta.

Vă place să dansaţi?

Nu, că nu mă pricep. I'm that freak care merge la petreceri, stă pe canapea, soarbe din ceva, râde la glume, se bucură de muzică şi studiază oamenii ŞI SUNT BINE AŞA. Detest să vină toţi la mine să mă întrebe "De ce nu dansezi, nu te simţi bine?"

George Bush?

Unu' dintr-o poză care "citea" dintr-o carte pe care o ţinea cu susul în jos.

Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

Nu am televizor. Când am ocazia să-l pornesc, la mama, de obicei sfârşesc prin a mă uita la un film de pe Hallmark sau AXN căruia nu-i prind niciodată începutul.

...cum, doar atâtea întrebări?! [Citeşte mai mult...]

Nu mă pot abţine! "-Kitty! *meow!* -Kitty! *meow!*"

Trebuie să pun aici filmuleţul care ne-a făcut să ne tăvălim de râs, pe mine şi pe coleguţele mele de cameră din cămin, în anul I. Cristina, unde eşti? xD

Kitteh! (ultra-high-pitch voice)
[Citeşte mai mult...]

Jocul zilei: Ice Breaker - Free the vikings!

N-am cum să-l urc direct pe blog, dar vă recomand cu căldură (pardon, gheaţă), să mergeţi să jucaţi acolo unde e el, pentru că merită. Îţi pune la încercare inteligenţa, nervii, cunoştinţele de fizică (I guess...) şi mila pentru bieţii vikingi prizonieri în gheaţă.
Eu, una, îl joc pentru muzică. Muzica e demenţială. Rly.
A, şi încă ceva: la sfârşitul nivelului, vikingii ajunşi în barcă încep să ţopăie. Şi eu ţopăi cu ei. ^_^

Ice Breaker Mai multe vietăţi au fost prinse în gheaţă şi au nevoie de ajutorul tău ca să le scoţi!

Joacă acum acest joc gratis!!

[Citeşte mai mult...]

MissBimbo Game: de ce mă mai joc cu păpuşi

Shared via AddThis


Aici e profilul meu, aştept voturi :P

Pentru că în adâncul sufletului sunt un copil care nu va creşte niciodată şi pentru că (total fără legătură) publicitatea negativă este tot publicitate, mi-am făcut cont pe acest site cu păpuşi virtuale. După ce am citit 'j de ştiri despre cât de pitzipongesc ar fi Miss Bimbo (rom. Miss Pipiţa) şi ce revoltaţi sunt părinţii că şi-au prins odraslele de 9 anişori făcând operaţii estetice în joc, în joacă.

Mai multe detalii despre vâlva de atunci: aici, aici şi aici.


(Crearea personajului de start.)

După un an şi mai bine de când mi-am creat contul pe MB, pot să aduc următoarele observaţii personale:

- Scopul jocului NU este să sucească minţile fetiţelor de <10 ani. Şi peste tot sunt notiţe care îţi amintesc că "this is just a game, all the actions are very serious in real life".
Să fim serioşi, dacă ţi se pare un site atât de ameninţător pentru copila ta, n-o lăsa să umble pe calculator. Ai idee peste ce site-uri dă atunci când abia învaţă să caute pe Google cuvântul "Barbie" sau "doll"?

- Site-ul e ceva mai răsărit decât un oricare alt joc de tipul "Îmbrac-o pe Barbie", deşi e la fel de roz şi figurinele au tot talie de viespe şi feţe copilăroase. Iar vârsta medie a jucătorilor este de 19 ani (iunie 2008).
De asemenea, inspectând şi participând în secţiunile forumului, am descoperit şi am vorbit cu câteva mame care aflaseră de joc de la fiicele lor şi acum joacă împreună.

-Joculeţul, în ansamblu, seamănă foarte bine cu jocul PC "Sims". Doar că nu-ţi mănâncă gigi de RAM şi de spaţiu pe hard :) Personajul se dezvoltă, îmbătrâneşte, munceşte, îşi decorează casa, îşi îngrijeşte animalul de companie, se distrează... moare (dacă nu o hrăneşti).

Ce-mi place cel mai mult la joculeţul ăsta roz? Forumul :) Grupurile de discuţii sunt variate şi bogate în informaţie, începând de la regulile jocului şi sfârşind cu dezbaterile oamenilor pasionaţi de... electronică. E fascinant să cunoşti oameni din toate colţurile lumii şi să constaţi că gândiţi la fel. Cât despre români... oficial, nu ştiu câţi sunt, însă neoficial am numărat eu cam 80 :)

Deşi pare foarte pueril, pseudo-Simsul e relaxant după o zi de muncă, e oricum mai sănătos decât o ţigară. Te prinde. Şi nu te mai lasă. Decât la nivelul 35 (the last one so far) :)


P.S. Travianul de ce nu a reuşit să mă entuziasmeze aşa?! [Citeşte mai mult...]

Nu, domnule Paler, nu mai avem timp...

Vreau să vă zic câte ceva despre criză; nu de cea financiară, că nu mă pricep, ci de lipsa de timp pe care o simt şi care, de asemenea, mă sufocă. Trecem şi printr-o perioadă de criză gravă de timp. Timp pentru sufletul nostru, pentru micile plăceri ale vieţii (mda, clişeu) care nu costă nimic, timp pentru prieteni, timp pentru o vorbă bună, timp pentru a spune că-ţi pare rău atunci când greşeşti şi timp pentru a ierta şi a fi iertat. Cine ne-a luat timpul personal şi de ce am lăsat să se întâmple asta?

Mă uit la mine şi-mi dau palme: abia aştept să ajung acasă să doooorm! După weekendul trecut, ai spune că ar trebui să fiu satisfăcută: am dormit toată ziua de sâmbătă, cu pauză de o oră pentru cele nevoi lumeşti. Duminică nu m-am putut dezlipi de pat. Iar luni, after work, m-am pus în pat "să şed oleacă" pe la 7 seara...şi m-am mai trezit a doua zi la 9. Viaţa mea se împarte între job şi somn. Nici vorbă de viaţă socială. Încerc să termin cât mai multe chestii odată, pentru a avea timp să... să ce? Să... dorm? Pentru asta sacrific momente pe care le-aş fi putut petrece mângâind pe Smoke ceva mai mult, sau cu prietenii care nu mă mai caută ştiind că sunt mereu ocupată. Sau aş fi ieşit la fotografiat, sau poate aş fi citit o carte... Sau aş fi putut face ceva nou, ceva antrenant şi ieşit din comun, care sigur mi-ar fi şters din trup şi minte propoziţia "sunt obosită" şi ar fi înlocuit-o cu "sunt relaxată"! Constat că nu sunt fericită. Şi măcar de-aş fi singura...

Chris spune că suntem un popor de oameni obosiţi, care îşi împart viaţa între "brb" şi "busy", şi nu greşeşte. Nu greşeşte nici când spune că suntem masochişti, că ne place să ne ascundem după plăcuţele cu "nu am timp!" şi "sunt prea obosit", în loc să facem loc în viaţa noastră unor calupuri de câte 60 de minute în care să ne facem pe noi fericiţi, fericindu-i pe alţii. Da, nimic nu se compară cu o îmbrăţişare atunci când eşti trist sau cu râsul care molipseşte un grup de prieteni...

Din păcate, mulţi se închid în case, cresc burţi şi dioptrii, tocesc degete pe Messenger şi au emoţii (negative) doar când conexiunea la internet eşuează. Şi iată-mă una dintre mulţi.

Ce m-a determinat să mă scutur de "Busy" şi să încetez a mai economisi timp din care oricum nu înţeleg nimic şi nu mă face mai fericită? Următorul text (a se citi capitol!) extras dintr-o carte ciudată dar tare dragă mie, "Momo" de Michael Ende.

Ia-ţi cafeaua/ceaiul/frappe-ul lângă tine, pisica în braţe şi recunoaşte-te:

" Există o taină foarte mare şi totuşi foarte obişnuită. Toţi oamenii iau parte la ea, fiecare o cunoaşte, dar numai foarte puţini se gîndesc vreodată la ea. Cei mai mulţi o iau ca atare şi nu se miră cîtuşi de puţin cu privire la ea. Taina aceasta e timpul.

Există calendare şi ceasuri pentru a-l măsura, ceea ce înseamnă însă prea puţin, căci oricine ştie că o singură oră poate părea o veşnicie, uneori poate trece însă într-o clipită ― depinde de ceea ce trăieşti în ora respectivă.

Căci timpul e viaţă. Iar viaţa sălăşluieşte în inimă.

Era un adevăr pe care nimeni nu-l cunoaşte mai bine decît domnii cenuşii. Nimeni nu cunoştea mai bine decît ei valoarea unei ore, unui minut, ba a unei secunde de viaţă. Desigur că ei considerau totul din punctul lor de vedere, după cum lipitorile privesc sîngele din punctul lor de vedere, astfel că acţionau în consecinţă.

Aveau planurile lor în privinţa timpului omenirii. Erau planuri de amplă perspectivă şi erau pregătite cu grijă.

Cel mai important lucru pentru ei era ca nimeni să nu observe activitatea lor. Se stabileseră fără a atrage aten­ţia în viaţa marelui oraş şi a locuitorilor săi. Pas cu pas, fără ca nimeni să bage de seamă pătrundeau zilnic mai departe captînd oamenii.

Cunoşteau pe fiecare ce putea fi luat în consideraţie pentru scopurile lor cu mult înainte ca. respectivul să bă­nuiască ceva. Aşteptau doar momentul potrivit cînd să-l atace. Contribuiau cît puteau pentru ca acel moment să se ivească.

Aşa era. de pildă, domnul Fusi, frizerul. E drept că nu era unul dintre coaforii renumiţi, dar era foarte bine văzut în cartierul său. Nu era nici sărac, şi nici bogat. Atelierul său, situat în centrul oraşului, era mic şi nu lucra decît un singur ucenic în el.

Într-o zi, domnul Fusi stătea în uşa atelierului aştep-tîndu-şi clienţii. Ucenicul era liber şi domnul Fusi era sin­gur. Privea cum ploaia clipocea pe stradă, era o zi cenu­şie, iar în sufletul domnului Fusi vremea era la fel de ce­nuşie.

Îmi trece viaţa, gîndea el, numai cu zăngănit de foar­feci şi pălăvrăgeală şi clăbuc de săpun. Cu ce mă aleg de pe urma existenţei mele? După ce voi muri va fi ca şi cum nici n-aş fi fost.

În realitate nu era deloc adevărat că domnul Fusi ar fi avut ceva împotriva unui mic taifas. Îi plăcea chiar foarte mult să le expună pe larg muşteriilor părerile sale şi să audă de la ei ce gîndeau despre cele spuse. N-avea nimic nici împotriva zăngănitului de foarfeci şi a clăbu-cului. Munca sa îi făcea mare plăcere şi ştia că o face cum trebuie. În special în privinţa rasului sub bărbie şi cu bri­ciul contra nu-l întrecea nimeni uşor. Există însă momente cînd toate acestea nu mai au nici o importanţă. Fiecăruia i se poate întîmpla.

― Toată viaţa mea e ratată, gîndea domnul Fusi. Cine sînt de fapt? Un frizer oarecare, atît am ajuns să fiu. Dacă aş putea duce o viaţă adevărată, aş fi cu totul alt om!

Domnului Fusi nu-i era prea limpede cum ar fi tre­buit să fie acea viaţă adevărată. Îşi imagina doar ceva important, ceva luxos, ceva ce era publicat în unele reviste ilustrate.

― Pentru aşa ceva, gîndea amărît domnul Fusi, nu-mi lasă însă timp munca mea. Pentru o viaţă adevărată tre­buie să ai timp. Trebuie să fii liber, dar eu rămîn cîte zile voi avea doar un prizonier al zăngănitului foarfecilor, al palavrăgelilor şi al clăbucului.

În acest moment sosi o maşină elegantă, cenuşie, oprind drept în faţa frizeriei domnului Fusi. Un domn cenuşiu coborî şi intră în magazin. Îşi depuse servieta plumburie pe măsuţa din dreptul oglinzii, îşi atîrnă pălăria tare, ro­tundă de cuier, se aşeză pe scaunul pentru ras, scoase carneţelul de note din buzunar şi începu să-l răsfoiască, pu­făind din trabucul său mic şi cenuşiu.

Domnul Fusi închise uşa magazinului, căci avea im­presia că dintr-o dată s-a făcut neobişnuit de frig în mica încăpere.

― Cu ce vă pot servi? întrebă zăpăcit. Ras sau tuns? dar în aceeaşi clipă se blestemă singur din pricina lipsei sale de tact, căci domnul avea o chelie lucie.

― Nici una, spuse domnul cenuşiu fără să zîmbească, cu un glas straniu, lipsit de orice inflexiune, un glas oare­cum cenuşiu. Vin din partea Casei de Economie a Timpu­lui. Sînt agentul nr. XYQ/384/b. Am aflat că doriţi să des­chideţi la noi un cont de economii.

― Aud pentru prima oară aşa ceva, declară domnul Fusi încă şi mai zăpăcit. Ca să fiu sincer, pînă acum nici n-am ştiut măcar că există o asemenea instituţie.

― Ei bine, acum ştiţi, răspunse scurt agentul.

Răsfoi carneţelul său de note şi continuă:

― Sînteţi domnul Fusi, frizerul?

― Exact, eu sînt, spuse domnul Fusi.

― Înseamnă că am nimerit unde trebuia, spuse dom­nul cenuşiu şi închise carneţelul. Sînteţi solicitant la insti­tuţia noastră.

― Cum aşa? întrebă domnul Fusi, tot mai mirat.

― Vedeţi, stimate domn, spuse agentul, vă irosiţi viaţa cu zăngănitul foarfecilor, pălăvrăgeala şi clăbucul. După ce muriţi, va fi ca şi cum n-aţi fi existat niciodată. Dacă aţi avea timp să trăiţi o viaţă adevărată, precum doriţi, aţi fi cu totul alt om. Prin urmare singurul lucru de care aveţi nevoie e timp. N-am dreptate?

― Tocmai aşa gîndeam şi eu, murmură domnul Fusi înfiorîndu-se, căci cu toate că uşa era închisă, se făcea tot mai frig.

― Ei, vedeţi, spuse domnul cenuşiu pufăind satisfă­cut din micul său trabuc. De unde se poate însă lua timp? El trebuie economisit. Dumneavoastră, domnule Fusi, vă irosiţi timpul într-un mod cu totul iresponsabil. Vă voi dovedi printr-o mică socoteală. Un minut are şaizeci de secunde. Iar o oră are şaizeci de minute. Mă puteţi urmări?

― Desigur, spuse domnul Fusi.

Agentul nr. XYQ/384/b începu să scrie cu un condei cenuşiu cifrele pe oglindă.

― De şaizeci de ori şaizeci fac trei mii şi şase sute. Prin urmare o oră are trei mii şi şase sute de secunde.

O zi are douăzeci şi patru de ore, prin urmare de trei mii şi şase sute de ori douăzeci şi patru fac optzeci şi şase de mii şi patru sute de secunde pe zi.

După cum se ştie, un an are trei sute şi şaizeci şi cinci de zile. Rezultă prin urmare treizeci şi unul de milioane, cinci sute şi treizeci şi şase de mii de secunde pe an.

Sau trei sute şi cincisprezece milioane, trei sute şi şai­zeci de mii de secunde în zece ani.

La cît timp evaluaţi durata vieţii dumneavoastră, dom­nule Fusi?

― Ştiu şi eu, bîlbîi ameţit domnul Fusi, sper să ating vreo şaptezeci, optzeci de ani, dacă vrea soarta.

― Bine, continuă domnul cenuşiu, ca să fim mai pru­denţi, să socotim pentru moment numai şaptezeci de ani.

Asta ar însemna trei sute şi cincisprezece milioane, trei sute şi şaizeci de mii înmulţit cu şapte. Rezultă două mi­liarde, două sute şi şapte milioane, cinci sute şi douăzeci de mii de secunde.

Scrise cifrele cu caractere mari pe oglindă:

2 207 520 000 secunde

Le sublinie de mai multe ori şi spuse:

― Prin urmare, domnule Fusi, aceasta e averea ce o aveţi la dispoziţie.

Domnul Fusi înghiţi şi îşi trecu mîna peste frunte. 11 ameţea suma. Nu i-ar fi trecut niciodată prin minte că era atît de bogat.

― Da, spuse agentul dînd din cap şi trăgînd din nou din micul său trabuc cenuşiu. E o cifră impresionantă, nu-i aşa? Să vedem mai departe. Cîţi ani aveţi, domnule Fusi?

― Patruzeci şi doi, bîigui acesta simţindu-se dintr-o dată vinovat, ca şi cum ar fi comis o delapidare.

― Cît timp dormiţi noaptea, în medie? cercetă în continuare domnul cenuşiu.

― Aproximativ opt ore, mărturisi domnul Fusi.

Agentul calcula fulgerător. Condeiul scîrţîia peste sti­cla oglinzii încît domnului Fusi i se încreţea pielea.

― Patruzeci şi doi de ani, zilnic opt ore ― se şi ajunge la patru sute patruzeci şi unul de milioane, cinci sute şi patru mii. Suma o putem considera pe bună dreptate ca pierdută. Cît timp consacraţi zilnic lucrului, domnule Fusi?

― Tot opt ore, cu aproximaţie, admise abătut domnul Fusi.

― Aşadar trebuie să mai trecem încă o dată aceeaşi sumă în contul deficitar, continuă neînduplecat agentul. Mai pierdeţi însă şi un anumit timp datorită necesităţii de a vă hrăni. Cît timp vă trebuie în total pentru toate mesele dintr-o zi?

― Nu ştiu exact, spuse înspăimîntat domnul Fusi, poate că vreo două ore?

― Mi se pare prea puţin, spuse agentul, dar să pre­supunem că aşa este, rezultă în patruzeci şi doi de ani un total de o sută şi zece milioane trei sute şi şaptezeci şi şase de mii. Să continuăm! După cum ştim, locuiţi singur cu mama dumneavoastră care e în vîrstă. Zilnic îi consacraţi bătrînei o oră întreagă, adică şedeţi lîngă ea şi îi vorbiţi, deşi e surdă şi abia vă mai aude. Prin urmare e un timp irosit care face cinzeci şi cinci de milioane, o sută şi opt­zeci şi opt de mii. Mai aveţi şi un cintezoi, în mod cu totul inutil, iar îngrijirea lui vă costă zilnic un sfert de oră, ceea ce înseamnă, calculat în secunde, treisprezece milioane, şapte sute şi nouăzeci şi şapte de mii.

― Bine, dar... întrerupse rugător domnul Fusi.

― Nu mă întrerupeţi, se răsti la el agentul care înce­puse să calculeze din ce în ce mai repede. Deoarece mama dumneavoastră nu mai e în stare, trebuie ca dumneavoas­tră, domnule Fusi, să faceţi singur o bună parte din tre­burile gospodăreşti. Trebuie să faceţi cumpărăturile, să lustruiţi ghetele şi încă alte asemenea corvezi. Cît timp vă costă ele zilnic?

― Poate o oră, dar...

― Încă cincizeci şi cinci de milioane, o sută şi optzeci şi opt de mii pe care îi pierdeţi, domnule Fusi. Mai ştim că o dată pe săptămînă vă duceţi la cinematograf, o dată pe săptămînă participaţi la o asociaţie corală, vă întîlniţi cu prietenii într-un local de două ori pe săptămînă, iar în celelalte zile vă vedeţi seara cu cîte un prieten, ba une­ori citiţi chiar o carte. Pe scurt, vă ucideţi timpul cu lu­cruri inutile, timp de vreo trei ore pe zi, ceea ce face o sută şaizeci şi cinci de milioane, cinci sute şi şaizeci şi patru de mii. ― Nu vă simţiţi bine, domnule Fusi?

― Nu, răspunse domnul Fusi ― vă rog să mă scu­zaţi...

― Isprăvim îndată, spuse domnul cenuşiu. Trebuie să mai discutăm însă un capitol special al vieţii dumnea­voastră. Mai aveţi şi acel mic secret. Ştiţi despre ce vorbesc.

Domnului Fusi începură să-i clănţăne dinţii, atît de frig i se făcuse.

― Ştiţi şi asta? şopti el istovit. Credeam că în afară de mine şi de domnişoara Daria...

― În lumea noastră modernă, îl întrerupse agentul nr. XYQ/384/b secretele nu mai există. Priviţi faptele în mod obiectiv şi realist, domnule Fusi. Răspundeţi-mi la o întrebare. Aveţi de gînd să vă căsătoriţi cu domnişoara Daria?

― Nu, spuse domnul Fusi, asta nu se poate...

― Desigur, continuă domnul cenuşiu, deoarece domni­şoara Daria va rămîne toată viaţa ţintuită de scaunul ei rulant, fiindcă picioarele îi sînt schiloade. Totuşi o vizitaţi zilnic timp de o jumătate de oră ca să-i aduceţi cîte o floare. În ce scop?

― Se bucură atît de tare de fiecare dată, răspunse domnul Fusi căruia îi erau cît pe aci să-i izbucnească la­crimile.

― Considerînd lucrurile în mod lucid, replică agentul, ea reprezintă pentru dumneavoastră, domnule Fusi, doar timp pierdut. Pînă acum în total douăzeci şi şapte de mi­lioane, cinci sute nouăzeci şi patru de mii de secunde. Iar dacă mai adăugăm că aveţi obiceiul ca în fiecare seară, înainte de culcare, să staţi un sfert de oră la fereastră gîndindu-vă la ziua petrecută, mai obţinem încă o sumă de scăzut în valoare de treisprezece milioane, şapte sute nouă­zeci şi şapte de mii. Acum să vedem ce vă mai rămîne, domnule Fusi.

Pe oglindă era scrisă următoarea socoteală:

Somn	441 504 000 secunde
Muncă	441 504 000
Hrană	110 504 000
Mamă	55 188 000
Cintezoiul	13 797 000
Cumpărături, etc.	55 188 000
Prieteni, corul, etc.	165 564 000
Secretul	27 594 000
Fereastra	13 797 000
Total	1 324 512 000

― Această sumă, spuse domnul cenuşiu bătînd de mai multe ori cu condeiul în oglindă atît de tare încît parcă răsunau împuşcături de revolver, această sumă e prin ur­mare timpul pe care l-aţi şi cheltuit pînă acum. Ce aveţi de spus, domnule Fusi?

Domnul Fusi n-avea nimic de spus. Se aşeză pe un scaun în colţul camerei ştergîndu-şi fruntea cu batista, căci în pofida frigului cumplit transpira acum.

Domnul cenuşiu dădea sever din cap.

― Da, constataţi prea bine, aţi şi trecut de mai mult de jumătate din averea totală iniţială ce vă aparţine, dom­nule Fusi. Ia să vedem acum cît v-a mai rămas de fapt din cei patruzeci şi doi de ani. După cum ştiţi un an cu­prinde treizeci şi unul de milioane cinci sute treizeci şi şase de mii de secunde. Înmulţit cu patruzeci şi doi face un miliard trei sute douăzeci şi patru de milioane cinci sute şi douăsprezece de mii de secunde.

Scrise această cifră sub suma timpului cheltuit:

1 324 512 000 secunde

― 1 324 512 000 "

0 000 000 000 secunde

Îşi vîrî condeiul în buzunar şi făcu o pauză mai lungă, pentru ca vederea numeroaselor zerouri să-şi facă efectul asupra domnului Fusi.

Efectul se produse.

― Iată prin urmare bilanţul întregii mele vieţi de pînă acum, gîndea zdrobit domnul Fusi.

Era atît de impresionat de calculul care se potrivea cu atît de mare precizie încît accepta totul fără nici un fel de opoziţie. Iar socoteala era exactă. Era unul din trucu­rile prin care domnii cenuşii îi excrocau pe oameni în mii de împrejurări.

― Nu consideraţi, luă acum din nou cuvîntul, cu un ton blajin, agentul nr. XYQ/384/b, că în felul acesta nu mai puteţi continua, domnule Fusi? N-ar fi mai bine să începeţi să economisiţi?

Domnul Fusi aprobă dînd din cap în tăcere. Avea bu­zele vinete.

― Dacă aţi fi început de pildă cu douăzeci de ani în urmă, răsună glasul cenuşiu al agentului în urechile dom­nului Fusi, să economisiţi doar o singură oră pe zi, aţi avea acum un capital de douăzeci şi şase de milioane două sute şi optzeci de mii de secunde. Fireşte că dacă ar fi fost vorbe de cîte două ore pe zi, ar fi fost o cifră dublă, adică cincizeci şi două de milioane, cinci sute şi şaizeci de mii. Vă rog să vă gîndiţi, domnule Fusi, ce sînt două prăpădite de ore în comparaţie cu o asemenea sumă?

― Nimic! exclamă domnul Fusi, un fleac ridicol!

― Mă bucur că vă daţi seama, continuă calm agentul. Iar dacă am mai calcula şi ceea ce aţi fi economisit în ace­leaşi condiţii în încă alţi douăzeci de ani, am ajunge la suma respectabilă de o sută şi cinci milioane o sută şi douăzeci de mii de secunde. Tot acest capital v-ar sta la dispoziţie în al şaizeci şi doilea an al dumneavoastră.

― Straşnic! bîigui domnul Fusi căscîndu-şi ochii.

― Aşteptaţi, continuă domnul cenuşiu, să vedeţi şi mai multe. Noi, şi anume Casa de Economii a Timpului, nu păstrăm doar pentru dumneavoastră timpul economi­sit, ci vă mai plătim şi dobîndă pentru el. Cu alte cuvinte, în realitate aţi avea încă şi mai mult.

― Cu cît mai mult? întrebă domnul Fusi cu răsufla­rea tăiată.

― Depinde întru totul de dumneavoastră, explică agentul, e în funcţie de cît aţi economisi şi de cît timp aţi lăsa suma economisită în depozit la noi.

― S-o las în depozit la dumneavoastră, se interesă domnul Fusi, ce înseamnă asta?

― Foarte simplu, spuse domnul cenuşiu, dacă nu ne cereţi înapoi timpul economisit înainte de cinci ani, noi vă plătim în plus încă aceeaşi sumă. Averea dumneavoas­tră se dublează la fiecare cinci ani, înţelegeţi? După zece ani ar fi ajuns la de patru ori suma iniţială, după cinci­sprezece ani, de opt ori, şi aşa mai departe. Dacă aţi fi început cu douăzeci de ani în urmă să economisiţi zilnic doar două ore, atunci în momentul cînd aţi împlini şaizeci şi doi de ani, prin urmare după o perioadă de patruzeci de ani, aţi avea la dispoziţie de două sute cincizeci şi şase de ori timpul economisit de dumneavoastră pînă atunci. Ar fi douăzeci şi şase de miliarde nouă sute şi zece milioane şapte sute şi douăzeci de mii.

Îşi scoase încă o dată condeiul cenuşiu şi scrise şi cifra aceasta pe oglindă

26 910 720 000 secunde

― Vedeţi aşadar, domnule Fusi, spuse apoi zîmbind subţire pentru prima dată, ar fi mai mult decît de zece ori durata totală iniţială a întregii dumneavoastră vieţi. Pentru numai două ore economisite zilnic. Gîndiţi-vă cît de rentabilă e oferta.

― Într-adevăr! spuse istovit domnul Fusi. Fără nici o îndoială. N-am avut norocul să încep mai de mult să economisesc. Abia acum îmi dau pe deplin seama, şi tre­buie să vă mărturisesc ― sînt disperat.

― Nu-i nici un motiv, răspunse blînd domnul cenu­şiu. Nu-i niciodată prea tîrziu. Dacă doriţi, puteţi începe chiar azi. Veţi vedea că merită.

― Desigur că doresc! exclamă domnul Fusi. Ce tre­buie să fac?

― Păi bine, domnule dragă, răspunse agentul ridicîn-du-şi sprîncenele, bănuiesc că ştiţi cum se poate econo­misi timpul! De pildă trebuie să lucraţi mai repede şi să lăsaţi deoparte tot ce-i inutil. În loc de o jumătate de oră vă ocupaţi de fiecare client numai un sfert de oră. Evi­taţi conversaţiile ce vă răpesc din timp. Scurtaţi ora pe­trecută cu bătrîna dumneavoastră mamă la o jumătate de oră. Cel mai bun lucru ar fi s-o duceţi într-un azil bun şi ieftin unde va fi îngrijită, şi în acest caz aţi şi cîştigat cîte o oră pe zi. Descotorosiţi-vă de pasărea complet inu­tilă! N-o mai vizitaţi pe domnişoara Daria decît o dată la două săptîmîni, dacă trebuie neapărat. Renunţaţi la sfertul de oră de retrospectivă a zilei şi înainte de toate nu vă mai pierdeţi preţiosul timp atît de des cu cîntatul în cor, cititul sau cu aşa numiţii dumneavoastră prieteni. Pe de altă parte vă îndemn ca pe lîngă acestea să vă pu­neţi în magazin un ceas mare şi exact pentru a putea con­trola precis munca ucenicului.

― Foarte bine, spuse domnul Fusi, le pot face pe toate, dar timpul care-mi rămîne ― ce să fac cu el? Trebuie să-l depun? Unde? Sau să-l păstrez? Cum se procedează?

― Despre acestea să nu vă faceţi nici o grijă, spuse domnul cenuşiu zîmbind subţire pentru a doua oară. Lă­saţi totul în seama noastră. Puteţi fi sigur că nu se pierde nici o fărîmă din timpul ce l-aţi economisit. Veţi observa singur că nu vă rămîne nimic din el.

― Bine, răspunse uluit domnul Fusi, prin urmare mă bizui pe dumneavoastră.

― O puteţi face liniştit, domnule dragă, spuse agentul ridicîndu-se. Prin urmare vă pot saluta ca un nou mem­bru în comunitatea celor ce economisesc timpul. Acum sînteţi cu adevărat un om modern şi progresist. Domnule Fusi, vă felicit!

Cu aceste cuvinte îşi luă pălăria şi servieta.

― O clipă! strigă domnul Fusi. Nu trebuie să mai în­cheiem vreun contract? Nu trebuie să iscălesc nimic? Nu capăt vreun document?

Agentul nr. XYQ/384/b se întoarse în uşă şi-l examină pe domnul Fusi cu oarecare neplăcere.

― În ce scop? întrebă. Economisirea timpului nu se poate compara cu alte forme de economisire. E o chestiune de încredere deplină ― din ambele părţi! Nouă ne ajunge acceptarea dumneavoastră. E irevocabilă. Iar noi ne ocu­păm de economiile dumneavoastră. Cît veţi economisi, asta depinde numai de dumneavoastră. Noi nu vă silim defel. Rămîneţi cu bine, domnule Fusi!

Agentul se urcă în maşina sa elegantă, cenuşie şi de­mară rapid.

Domnul Fusi privi după el frecîndu-şi fruntea. Încetul cu încetul începu să-i fie mai cald, dar se simţea bolnav şi suferind. Fumul albastru din micul trabuc al agentului mai pluti multă vreme gros şi dens prin încăpere şi nu voia deloc să se risipească.

Abia după ce fumul dispăruse, domnul Fusi se simţi ceva mai bine. Pe măsură ce trecea fumul păleau şi cifrele de pe oglindă. Iar cînd ele nu se mai zăriră deloc, se stin­sese şi amintirea vizitatorului cenuşiu în memoria dom­nului Fusi ― se stinsese amintirea vizitatorului, nu însă şi cea cu prvire la hotărîrea luată! Acum credea că luase hotărîrea din propria sa iniţiativă. Intenţia ca de aci îna­inte să-şi economisească timpul pentru a putea începe o altă viaţă cîndva în viitor i se înfipsese în suflet ca un ghimpe cu cîrlig.

Pe urmă sosi primul client din ziua aceea. Domnul Fusi îl servi cu proastă dispoziţie, lăsă la o parte tot ce era inu­til, tăcea mereu şi într-adevăr isprăvi în douăzeci de mi­nute în loc de o jumătate de oră.

Exact la fel proceda acum cu fiecare client. În acest mod munca nu-i mai făcea deloc plăcere, dar acum lucrul nu mai prezenta importanţă. Pe lîngă ucenicul său mai tocmi încă două ajutoare şi-i păzea cu stricteţe să nu piardă nici o secundă. Fiecare manevrare era fixată după un anu­mit plan de timp. În prăvălioara domnului Fusi era agă­ţată o firmuliţă cu textul: TIMPUL ECONOMISIT E TIMP DUBLU!

Domnişoarei Daria îi scrise o scrisoare scurtă şi con­cisă spunînd că din lipsă de timp nu va mai putea veni la ea, din păcate. Cintezoiul şi-l vîndu la un magazin specia­lizat în păsărele. Pe mama sa o cază într-un cămin pentru bătrîni, bun dar ieftin, unde o vizita o dată pe lună. Şi în afară de acestea urmă toate sfaturile domnului cenuşiu, crezînd însă că ar fi propriile sale decizii.

Devenea tot mai nervos şi mai agitat, căci era ciudat: Din tot timpul ce şi-l economisea mereu în realitate nu-i rămînea niciodată nimic. Dispărea pur şi simplu în mod misterios şi nu mai exista. Zilele îi deveneau pe nesimţite dar în mod evident, considerabil mai scurte şi mereu tot mai scurte. Înainte de a-şi da seama trecea o săptămînă, o lună, un an şi încă un an, şi încă unul.

Deoarece nu-şi mai amintea de vizita domnului cenuşiu ar fi trebuit să se întrebe cu toată seriozitatea ce se întâmpla cu timpul lui. O asemenea întrebare şi-o punea însă la fel de puţin ca şi toţi ceilalţi ce-şi economisesc timpul. Îl cuprinsese un soi de obsesie oarbă. Iar dacă uneori îşi dădea seama înspăimîntat cît de vertiginos treceau zilele lui. atunci economisea timpul cu şi mai mare înverşunare.

La fel ca şi cu domnul Fusi se întîmpla cu mulţi oa­meni din marele oraş. Zilnic erau tot mai mulţi incepînd să facă ceea ce ei numeau „Economia de timp". Cu cît erau mai mulţi, îi urmau încă şi mai mulţi, căci şi cei care de fapt n-o doreau, nu le mai rămînea nimic altceva de făcut decît să participe şi ei.

La radio, la televiziune şi în ziare erau zilnic explicate şi lăudate noile dispozitive de economisire a timpului ce vor dărui cîndva oamenilor libertatea de a duce o „viaţă adevărată". Pe zidurile caselor şi pe panourile de afişare erau lipite afişe unde puteau fi văzute tot soiul de ima­gini ale fericirii. Sub ele scria în litere strălucitoare:

CELOR CE ECONOMISESC TIMPUL LE MERGE TOT MAI BINE!

sau: VIITORUL E AL CELOR CE ECONOMISESC TIMPUL!

sau: ÎMBUNĂTĂŢEŞTE-ŢI VIAŢA ― ECONOMISEŞTE TIMPUL!

Realitatea arăta însă cu totul altfel. E drept că cei ce economiseau timpul erau mai bine îmbrăcaţi decît locui­torii din apropierea vechiului amfiteatru. Cîştigau mai mulţi bani şi puteau să şi cheltuiască mai mult. Aveau însă feţe obosite, prost dispuse sau morocănoase şi ochi neprietenoşi. Fireşte că pentru ei vorbele: „Du-te la Momo" erau necunoscute. N-aveau pe nimeni care să-i asculte într-un asemenea mod încît să devină mai deştepţi, mai prietenoşi sau chiar veseli. Pînă şi în cazul că ar fi existat cineva de felul acesta printre ei, ar fi fost extrem de îndoielnic dacă s-ar fi dus vreodată într-acolo, decît dacă ar fi putut re­zolva treaba în maximum cinci minute. Altfel ar fi con­siderat că e timp pierdut. După părerea lor pînă şi orele lor libere trebuiau folosite la maximum încît să le ofere în mare grabă atît de multe distracţii şi relaxare pe cît era posibil.

Astfel nu mai erau în stare să-şi facă adevărate sărbă­tori, nici vesele şi nici solemne. A visa era considerat de ei aproape o crimă. Cel mai puţin erau în stare să suporte liniştea. Căci atunci cînd era linişte îi cuprindea frica deoarece bănuiau ce se întîmplă în realitate cu viaţa lor. De aceea făceau zgomot ori de cîte ori îi ameninţa liniştea. Desigur că nu era un zgomot vesel ca acela de la un loc de joacă al copiilor, ci un zgomot furios, cu rea dispoziţie, şi care umplea zilnic tot mai mult marele oraş.

Era lipsit de importanţă dacă cineva îşi făcea datoria cu plăcere sau cu drag faţă de lucrul său ― dimpotrivă, însemna că-şi pierde doar timpul. Important era numai ca în timpul cel mai scurt să lucreze cît mai mult.

De aceea pretutindeni în marile fabrici şi birouri erau agăţate afişe unde scria:

TIMPUL E PREŢIOS ― NU PIERDEŢI TIMPUL!

sau:

TIMPUL E BANI ― DE ACEEA ECONOMISEŞTE-L!

Afişe asemănătoare se aflau şi peste birourile şefilor, peste fotoliile directorilor, în camerele de consultaţie ale medicilor, în ateliere, restaurante şi magazine, pînă şi în şcoli şi grădiniţe. Nimeni nu era exceptat.

Pînă la sfîrşit marele oraş. Îşi schimbase şi el tot mai mult înfăţişarea. Vechile cartiere fură dărîmate şi noi case ridicate. În ele erau lăsate deoparte toate cele considerate inutile. Nu-şi mai dădeau silinţa să fie clădite astfel încît să fie potrivite cu oamenii ce urmau să locuiască în ele, căci atunci ar fi trebuit să fie construite altfel. Era mult mai ieftin şi totodată o mare economie de timp să fie fă­cute astfel.

La nordul marelui oraş se şi întindeau uriaşe cartiere cu clădiri noi. În şiruri nesfîrşite se înălţau cazărmi cu multe etaje, asemănîndu-se între ele ca şi ouăle. Deoarece toate casele arătau la fel, fireşte că şi toate străzile arătau la fel. Iar străzile uniforme creşteau şi tot creşteau, se şi extindeau în linie dreaptă pînă în zare ― un deşert al ordinei! Tot astfel decurgea şi viaţa oamenilor care lo­cuiau acolo: în linie dreaptă pînă în zare! Căci totul era dinainte exact calculat şi plănuit, fiecare centimetru fie­care clipă.

Se părea că nimeni nu observă că economisindu-şi tim­pul, în realitate economisea cu totul altceva. Nimeni nu voia să admită că propria viaţă îi devenea tot mai săracă, mai uniformă şi mai rece.

Copiii erau însă cei ce o simţeau cel mai tare, căci ni­meni nu mai avea vreme pentru ei.

Timpul este însă însăşi viaţa. Iar viaţa sălăşluieşte în inimă.

Cu cît oamenii economiseau mai mult, cu atît aveau mai puţin."

[Citeşte mai mult...]