N-am murit.

Respir (întretăiat), mănânc (nelimitat), gândesc (dezordonat), iubesc (subapreciat). Şi sunt pe punctul de a-mi face ordinea anuală în viaţă. De-obicei o programam, cu listuţă cu tot, ca pe cumpărături, la începutul anului, odată cu rezoluţiile de An Nou. Dar nu mai pot aştepta, trebuie să arunc tot ce se strică, să scutur de praf activităţi uitate care mi-au făcut plăcere cândva şi, mai ales, să-mi fac curaj să depozitez bine (şi să nu mai deschid prea curând) cutiuţa cu "amintiri şi suveniruri, mici nimicuri dragi sufletului" pe care o tot umplu de 4 ani încoace. Prea mă împiedic în fiecare zi de ele.

În ultima jumătate de an mi-am luat adio de la oameni şi locuri, uneori forţat, alteori din proprie iniţiativă... dar nu fără regrete. M-am apucat de un zilion de lucruri odată, cu un entuziasm pornit ca un foc de paie şi stins degrabă. Întâmplări care m-au rănit sau m-au îngheţat. Nu sunt mândră de mine. Nu ştiu de cât timp voi avea nevoie să-mi revin, dar vreau să pot scrie pe aici fără să umplu capul nimănui cu povestioare triste. Mi-e dor să scriu. Nu mi-e dor să mă tângui. Aşa că mai aştept un pic.

Pe curând, sper!