Capacul ridicat la W.C.

Sau a colacului. Că tot pe-acolo e, în ce mă priveşte.

Pricep motivele pentru care bărbaţii ridică acel colac la wc, şi bănuiesc că nu îl coboară la loc din comoditate. Or eu nu-s cea mai zvâcă fiinţă de pe planeta asta, nu scot altuia comoditatea pe ochi pt că sunt eu însămi o comodă, aşa de comodă încât nu mă deranjează să-l cobor chiar eu cu o mişcare de deget (de ce-i bun? ţine cald :D), sau să-mi pese prea puţin şi să mă descurc şi fără el (!) Nu înţeleg de ce există certuri în cuplu pe acest subiect, cică. Sau nu pricep de ce există acele cupluri. Dacă şi ăsta-i motiv de ceartă...


N-am de gând să mă transform d-aci înainte într-o maniacă, dar de azi înainte, când intru într-o baie, cu orice scop, voi lăsa capacul pe WC. Pentru că s-au întâmplat destule chestii pentru o zi. 


1. Dimineaţă. Pisocul meu e suficient de dăştept încât să nu-şi moaie mustăţile în apa cu detergent din toaletă pentru a-şi potoli setea, face altceva, sare opa-sus pe marginea căzii şi apoi a chiuvetei aşteptând să dau drumul jetului de apă rece, să bea apă "din cădere". Azi, cum m-a auzit mişunând prin baie, s-a zburătăcit din somnul ei, a venit împleticindu-se după mine în baie şi, pe principiul "iau o gură de apă şi apoi o şterg din nou în pat ca să nu mă trezesc de tot", a vrut săraca să o ia pe scurtătură, sărind de pe WC pe chiuvetă. Doar că-n chioroşenia ei de somn s-a trezit cu dosu'n apă. În a' din budă. Cu detergent cu tot. Ia şi spală mâţu'. 


2. Prânz. Diana întârzie la serviciu, ca de obicei. Cu o lentilă pe ochi, periuţa în gură şi nodul de la prosop nevrând să stea legat, zic, tot ca de obicei: "când vin de la serviciu fac curat şi mătur tot de-aici de pe policioară", mă învârt să prind prosopul care cade şi fac curat timpuriu pe policioară, cu cotul în rotire, trimiţând fixativul de păr cu ambalaj metalic... fix în budă. Cu un zgomot infernal. Trezind câinele vecinilor care a început să se tânguie "hauuuuauauauauau". E pechinez şi-l cheamă Conan. Şi fixativul meu a fost 5 lei din Plus. Actualmente Lidl. L-am pescuit cu două degete, am cântărit cam cât mai era în el, şi l-am purtat frumos spre coşul de gunoi. Am plecat la serviciu. Am uitat să acopăr buda. Smoke nu era iarăşi udă când m-am întors, semn că n-a mai trecut prin experienţa de dimineaţă în lipsa mea.


3. Mai-nainte. Chioară de somn. Plec în baie să-mi demontez lentilele de pe ochi. Smoke nu mai vine după mine. Nu mai am fixativ de păr. Oricum nu foloseam prea des. Scot una lentila, deşurubez căpăcelul pentru a doua  şi scap căpăcelul, care face clinchet de plastic subţire în cădere, întâi pe chiuvetă şi apoi în ... da, trebuia să las capacul ăla peste budă. Ia şi caută alt suport pentru lentile prin casă. Şi zi mersi că nu ţi-ai scăpat lentila în budă. N-a trebuit să se întâmple asta ca să văd, cu propriile mele lentile, că viaţa-i de rahat.


Mi-am pus un post-it pe capac. Şi-am să creez o cauză pe Facebook.