joi, 17 septembrie 2009

Axiome umane - cel puţin una ţi se potriveşte :D

La unele am râs cu poftă, la unele m-am strâmbat gândindu-mă cam de câte ori am fost şi eu în situaţia respectivă xD
NOTĂ: Nu ştiu cine a scris astea, eu doar le-am tradus şi adaptat din engleză, scuze pentru orice greşeli, atrageţi-mi atenţia.

De cele mai multe ori, când cineva îmi povesteşte ceva, nu mă pot gândi decât la faptul că abia aştept să termine ce-are de povestit ca să pot să zic propria mea poveste, care nu numai că e mai bună decât a lui, dar mă şi priveşte în mod direct!

Nimic nu-i mai naşpa decât momentul din timpul unei dispute când realizezi că... n-ai dreptate.

Ai mers vreodată pe stradă şi ai realizat dintr-o dată că mergi în direcţia complet
opusă celei pe care ar fi trebuit să o urmezi? Dar în loc să faci o piruetă la 180 de grade şi să-ţi continui drumul în direcţia bună... trebuie mereu să faci un gest larg cu mâna sau să te plesneşti peste frunte sau să te uiţi la ceas şi să mimezi îngrijorare înainte de a începe să mergi încotro trebuie, ca să fii sigur că nimeni dintre cei care te văd pe stradă te-ar putea considera nebun pentru că-ţi schimbi brusc sensul de mers în mijlocul trotuarului.

Regret din suflet fiecare moment din viaţa mea de copil în care am refuzat să dorm după-amiaza.

Ţii minte, de pe când erai puşti, că te jucai Nintendo şi se întâmpla să nu meargă din când în când? Scoteai discheta, suflai în ea, o băgai înapoi şi problema se rezolva ca prin minune. Fiecare copil a făcut asta, dar de unde ştiam oare noi că aşa se rezolvă problema? Nu existau nici forumuri de discuţii, nici internet, nici FAQ. Doar ne-am dat seama. Pe când copiii din ziua de azi...

Trebuie să se inventeze neapărat un font special care să denote SARCASMUL.

Cred că fiecare are un film preferat, un film la care ţine atât de mult încât devine deosebit de stresant să-l revezi împreună cu alţi oameni. Eu, unul, ştiu că voi pierde 90 de minute din viaţă uitându-mă în jur la prietenii mei, cu ochii mari, să văd dacă toată lumea râde în momentele de râs, apoi să fiu sigur că eu râd cu un minidecibel mai tare decât toată lumea şi cu o milisecundă înanintea tuturor ca să demonstrez că tot eu sunt cel care a prins poanta din prima.

Cum Dumnezeu se împătureşte un cearşaf pentru saltea?!?

Mai degrabă îmi rup mâinile cărând câte 10 sacoşe de cumpărături în fiecare, decât să mai fac încă un drum până la magazin.

Cred că unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le facă cel mai bun prieten al tău după ce ai murit... ar fi să îţi şteargă arhiva de Messenger.

Încă am probleme în a găsi acea limită fină dintre foame şi plictiseală.

De câte ori este potrivit să repetăm "Poftim?" înainte de a da din cap şi a zâmbi deşi tot nu am auzit/înţeles ce ni s-a spus?

Pietrele funerare ar fi mult mai interesante dacă ar scrie pe ele şi cauza morţii.

Încă îmi este greu să cred că mai există persoane care întâi intră în cadă/duş... şi abia apoi dau drumul la apă.

Tricourile se murdăresc. Lenjeria se murdăreşte. ...Pantalonii? Pantalonii nu se murdăresc niciodată şi poţi să-i porţi la infinit.

Nu-mi amintesc ultimul moment în care să nu fi fost măcar puţin obosit.

Deciziile proaste dau naştere la povestiri amuzante.

De câte ori caut pe cineva pe HI5 şi descopăr că profilul lor este public şi că au peste 500 de poze în galerie, mă simt ca un copil în dimineaţa de Crăciun care a găsit sub brad pistolul de jucărie pe care şi-l dorea demult.

De ce mereu în timpul unei sesiuni de "Să facem cunoştinţă!", când rândul trece de la om la om, de jur împrejurul mesei, şi fiecare se recomandă, spune unde locuieşte şi de ce se află acolo, mă simt incredibil de emoţionat. Şi asta deşi îmi ştiu foarte bine numele, adresa şi de ce sunt acolo...

Nu ştii niciodată când te va lovi, însă vine un moment în cursul zilei de muncă când te-ai hotărât că nu vei face nimic productiv în ziua respectivă.

Chiar n-am putea să nu ne mai întrebăm atât ce va urma după DVD-uri? Nu de alta, dar iar îmi amintesc că va trebui să reîncep să colecţionez ce-or-fi-ele şi să las în spate o colecţie inutilă de 500+ DVD-uri. Cum am făcut şi cu CD-urile. That pisses me off.

Ce sentiment poate fi comparat cu cel pe care îl ai atunci când dai spătarul scaunului prea pe spate, devii conştient că vei cădea în următoarea secundă şi totuşi nu mai poţi face nimic să împiedici asta?

Sunt întotdeauna uşor îngrozit când dau să ies dintr-un fişier Word şi mă întreabă dacă vreau să salvez modificările, în timp ce eu aş băga mâna în foc că n-am făcut niciun fel de modificări pe text.

"Do not machine wash or tumble dry" - înseamnă că acest lucru nu va fi spălat niciodată.

Urăsc să fiu cel cu telecomanda dintr-o încăpere în care toţi se uită la televizor. E prea multă presiune. "Îmi place programul ăsta, dar în ce fel or să fiu judecat dacă las aici şi nu schimb? Pariez că toată lumea ar vrea să se uite la altceva. E doar o chestiune de timp până toată lumea se va ridica şi va ieşi din încăpere. O să mai fim prieteni după aceea?"

Detest să ratez un apel şi interlocutorul să închidă în secunda în care ridic eu telefonul. Detest şi mai mult când sun imediat înapoi şi sună de 9 ori înainte de a intra căsuţa vocală. Ce naiba ai făcut după ce m-ai sunat şi n-am răspuns? Ai aruncat telefonul şi ai fugit??

Mă seacă să plec din casă frumos aranjat şi încrezător şi apoi pe tot parcursul zilei să nu întâlnesc nicio persoană mai importantă. Of, ce pierdere de vreme.

Îmi place toată muzica pe care o port în playerul meu. Evident, altfel o ştergeam demult. Cu excepţia cazului când e setat pe "shuffle". Atunci îmi place fiecare a 15-a melodie.

De ce în apropierea şcolilor şi grădiniţelor viteza legală e ATÂT de mică? Ai zice că e viteza cu care se plimbă şoferii pedofili.

Ca şofer, urăsc pietonii, ca pieton detest şoferii, dar oricum m-aş deplasa, nu suport bicicliştii.

De multe ori mă uit de câte 3 ori la ceas şi tot nu sunt lămurit ce oră este.

Păstrez în agenda telefonului numerele anumitor persoane doar pentru a şti să nu răspund în caz că mă apelează.

Şi chiar de ţi-aş cunoaşte codul PIN... tot n-aş şti ce să fac cu el.

Mă enervează să-mi bată cineva la uşă, şi să bată, şi să bată... şi când în sfârşit ajung lângă uşă, pun mâna pe clanţă, atunci cel din spatele uşii va descoperi SONERIA.

Mă-ntreb de ce-au pus bec în frigider dar în congelator nu.

LOL a început prin a însemna "Laugh Out Loud" şi a sfârşit prin a da de înţeles că "Nu am nimic interesant de spus".

De fiecare dată când trebuie să rostesc un nume prin telefon folosind exemple de genul "F de la..., L de la..., O de la...", fie voi da ca exemple alte nume, fie voi sta cel puţin 15 secunde fără să-mi vină niciun exemplu relevant în minte.

Ce s-ar întâmpla dacă aş angaja doi detectivi să se urmărească unul pe celălalt?

Aş vrea ca GPS-ul meu, când calculează rute, să aibă o opţiune care să-mi permită evitarea ghetto-urilor.

Chiar şi în condiţii ideale, oamenii au probleme în a găsi lucruri simple începând cu cheile de la maşină, telefonul mobil, facturi şi terminând cu punctul G.
Însă pun pariu pe viaţa mea că ORICINE poate găsi şi apăsa butonul de "Snooze" al alarmei, în FIECARE dimineaţă, de la 5 metri distanţă, în aproximativ 1,7 secunde, cu ochii închişi, din PRIMA încercare, de FIECARE dată...

Un comentariu:

  1. :) geniale, deja te-am furat la status, si cred ca cel putin 3 ni se potrivesc ;)

    RăspundețiȘtergere