Aveam 15 ani.

Clasa a noua. La sfârşitul caietelor de matematică (pe care am urât-o maxim) scriam poezii, gânduri, cugetări, prostioare, chestii care mă binedispuneau. Apoi am crescut şi m-am prostit. În afară de acest minor aspect, valorile mele-n viaţă au rămas cam aceleaşi. :)


"Chiar nu ştiu ce vreau să fac!
Poate că doar mă prefac?...
Vreau să plec, dar vreau să stau...
...vreau ceva, dar nuş' ce vreau!
Vreau să râd, vreau să visez,
Vreau să plâng, să mă trezesc.
Vreau să râd şi vreau să plâng.
Să mă-nalţ sau să mă frâng.
Să mă scald, să mă usuc,
Să vin iar, iar să mă duc,
Să urăsc sau să iubesc
Să resping sau să doresc
Vreau să scriu... apoi să şterg!
Să stau locului, să merg,
Să merg... apoi să mă-opresc
Să mă-ntreb: "Chiar, ce doresc?"
Să mă-arăt sau să m-ascund
Să plutesc... să cad la fund.
Plutesc... sau chiar mă scufund?
Eu mă-ntreb - tot eu răspund!"


"De-aş fi eu o frază, tu ai fi cuvântul,
Dorinţa mea ascunsă, de nepătruns cu gândul
De-ai fi tu lacrimă, m-aş teme să plâng
Să nu te pierd cumva! Printr-un gest nătâng
Să te usuc cu mâneca... sau poate aş vrea!
Te-aş opri pe buze şi apoi te-aş bea.
Dacă tu ai fi trecutul, eu aş fi viitor
Aş fi clipa ce urmează, aş deveni prezent.
Şi-apoi m-aş transforma, aş deveni trecut
La fel ca tine, dragule, iubitul meu tăcut.
De-aş fi eu dragoste, pe când tu suferinţă,
Aş suferi mereu, dar ţi-aş purta credinţă.
De-ai fi tu eu, de-aş fi eu tu, de-am fi noi două stânci
Mereu unite-oprim ale iubirii ape-adânci.
De-aş fi eu tu, de-ai fi tu eu, de-am fi noi două lacrimi
Ne-am întâlni pe-acelaşi obraz pătat de patimi."

"Pentru mine, de căpătâi îmi sunt iubirea, cinstea, credinţa şi speranţa. Fără ele ce m-aş face, care mi-ar fi viaţa?

Iubirea. Iubesc cu ochii închişi, dăruiesc fără să aştept să primesc în schimb, deoarece mă simt născută pentru a iubi! Trăiesc doar pentru că iubesc, iubesc pentru că aşa mi-e dat şi aşa ne e dat tuturor.

O, dar mulţi şi nefericiţi sunt oamenii ce nu cunosc dragostea. Am întâlnit în drumul meu scurt atâtea persoane ce nu iubiseră niciodată. Pentru ei, am găsit întotdeauna timp să-i învăţ cum se iubeşte cu adevărat.

Cinstea. Urât şi negru e sufletul omului necinstit, ce se fereşte de a spune adevărul, deoarece adevărul este cea mai bună minciună, care te scoate oricând din orice necaz.

O, dar mulţi şi nefericiţi sunt oamenii cu sufletul pătat. Pentru ei, am găsit întotdeauna timp să le fac cugetul curat! Iubirea fără adevăr nu poate exista.

Credinţa. Ce bine e când crezi în soare, în bine, în divinitate, când crezi în cei din jur, în înţelegerea lor, când crezi în tine!

O, dar mulţi şi nefericiţi sunt oamenii ce nu cred în iubire, ce nu cred în puterea adevărului. Pentru ei se va găsi întotdeauna timp pentru a le învia credinţa în ei înşişi... de aici vor purcede adevărul şi iubirea.

Speranţa. Aceasta le învăluie... credinţa, adevărul, iubirea nu există fără speranţă. Speră că iubirea ta va trăi pe veci, că-ţi vei păstra credinţa şi vei preţui mereu cinstea.

Am găsit întotdeauna timp pentru sufletul meu, pentru micul meu colţişor din inimă în care am adăpostit speranţa. Fără speranţă, n-aş mai crede, n-aş mai grăi adevărul, n-aş mai iubi şi deci n-aş mai trăi. Mi-aş pierde valoarea mea ca om."

PS: N-am fost prea atentă la ortografie. Las aşa deocamdat'. [Citeşte mai mult...]

Viaţa unei mame

Du-ti farfuria in bucatarie, te rog.
Du-o jos cand pleci.
N-o lasa aici, du-o sus.
Asta-i a ta?
Nu mai da in fratele tau.
Cu tine vorbesc.
Da' taci putin, te rog, nu vezi ca vorbesc?
Ti-am spus sa nu ma intrerupi.
Te-ai spalat pe dinti?
La ora asta trebuia sa dormi.
Du-te inapoi la culcare.
N-ai voie sa te uiti la televizor dupa-amiaza.
Cum adica, n-ai nimic de facut?
Du-te afara.
Citeste o carte.
Da-l mai incet.
Mai lasa telefonul ala.
Spune-i prietenei tale ca o suni mai tarziu. Acum, am zis!
Alo. Nu, nu este acasa.
Ii spun sa te sune cand se intoarce.
Ia-ti geaca. Ia un pulover.
Ia una oricum.
Cineva si-a lasat pantofii in mijlocul camerei.
Ia-ti jucariile din hol. Scoate-i pe baieti din cada. Ia si jucariile de pe scari.
Nu-ti dai seama ca puteai sa omori pe cineva cu chestia asta?
Grabeste-te.
Mai repede. Toata lumea asteapta.
Numar pana la zece dupa care plecam fara tine.
Ai fost la baie?
Daca nu te duci, nu mergi cu noi.
Vorbesc serios!
De ce nu te-ai dus inainte sa plecam?
Nu poti sa mai tii?
Ce se intampla acolo in spate?
Termina!
Am spus sa termini o data!
Nu vreau sa aud nimic despre asta.
Termina sau te trimit acasa imediat.
Gata. Mergem acasa.
Da-mi un pupic.
Ia-ma in brate.
Fa-ti patul.
Fa-ti curat in camera.
Pune masa.
Te-am rugat sa pui masa.
Nu-mi spune ca nu este randul tau.
Te rog, trage-ti scaunul la masa.
Ridica-te.
Incearca putin. Nu trebuie sa mananci tot.
Nu te mai juca si mananca.
Nu esti atent la ce faci?
Da paharul mai incolo. E prea pe margine.
Atentie!
Mai vrei, ce?
Te rog, mai vreau. Acum e mai bine.
Ia doar o inghititura de salata.
Nu intotdeauna capeti ce vrei. Asta-i viata.
Nu te mai certa cu mine. Nu vreau sa mai discutam subiectul.
Du-te in camera ta.
Nu, inca n-au trecut cele zece minute.
Inca un minut.
De cate ori ti-am spus sa nu mai faci asta?
Unde au disparut prajiturile?
Mananca fructele mai vechi inainte de cele noi.
Nu-ti dau ciuperci. Le-am aruncat afara. Vezi?
Ti-ai terminat lectiile?
Nu mai tipa. Daca vrei sa ma intrebi ceva, vino aici.
NU MAI TIPA. DACA VREI SA MA INTREBI CEVA, VINO AICI.
O sa ma mai gandesc.
Nu acum.
Intreaba-l pe tata.
O sa mai vedem.
Nu mai sta asa aproape de televizor, iti face rau la ochi.
Linisteste-te.
Linisteste-te si ia-o de la cap.
Asta-i adevarul?
Pune-ti centura.
Si-a pus toata lumea centurile?
Imi pare rau, dar asta-i regula. Imi pare rau, dar asta-i regula. Imi pare rau, dar asta-i regula .


Delia Ephron


(extras din "Supă de pui pentru suflet" - Mark Victor Hansen, Jack Canfield, Editura: Amaltea) [Citeşte mai mult...]

I am a tree

Sunt un copac. Am crescut. Am îngroşat scoarţa care-mi ţine loc de obraz. Am înfipt rădăcini în pământ când m-a pătruns prima oară vântul, şi de atunci lupt să-i rezist. Nu mă pot opri din crescut, deşi mă-ndrept din ce în ce spre cerul negru, acoperit acum de fulgere rele şi ucigătoare. Mă tem, dar nu mă pot încovoia. Aşa trebuie să fie. Îmi curg frunzele umede de ploi şi nu le pot opri. Nici pe frunze, nici pe ploi. Aşa trebuie să fie. Rând pe rând, formez scorburi, devin vulnerabilă, mă cotropesc vietăţi ce-mi ocupă scorburile şi mişună pe dinăuntrul meu. Eu le adăpostesc şi le salvez, ele mă macină. Mă fac să simt. Nu le pot opri. Aşa trebuie să fie. [Citeşte mai mult...]

Capacul ridicat la W.C.

Sau a colacului. Că tot pe-acolo e, în ce mă priveşte.

Pricep motivele pentru care bărbaţii ridică acel colac la wc, şi bănuiesc că nu îl coboară la loc din comoditate. Or eu nu-s cea mai zvâcă fiinţă de pe planeta asta, nu scot altuia comoditatea pe ochi pt că sunt eu însămi o comodă, aşa de comodă încât nu mă deranjează să-l cobor chiar eu cu o mişcare de deget (de ce-i bun? ţine cald :D), sau să-mi pese prea puţin şi să mă descurc şi fără el (!) Nu înţeleg de ce există certuri în cuplu pe acest subiect, cică. Sau nu pricep de ce există acele cupluri. Dacă şi ăsta-i motiv de ceartă...


N-am de gând să mă transform d-aci înainte într-o maniacă, dar de azi înainte, când intru într-o baie, cu orice scop, voi lăsa capacul pe WC. Pentru că s-au întâmplat destule chestii pentru o zi. 


1. Dimineaţă. Pisocul meu e suficient de dăştept încât să nu-şi moaie mustăţile în apa cu detergent din toaletă pentru a-şi potoli setea, face altceva, sare opa-sus pe marginea căzii şi apoi a chiuvetei aşteptând să dau drumul jetului de apă rece, să bea apă "din cădere". Azi, cum m-a auzit mişunând prin baie, s-a zburătăcit din somnul ei, a venit împleticindu-se după mine în baie şi, pe principiul "iau o gură de apă şi apoi o şterg din nou în pat ca să nu mă trezesc de tot", a vrut săraca să o ia pe scurtătură, sărind de pe WC pe chiuvetă. Doar că-n chioroşenia ei de somn s-a trezit cu dosu'n apă. În a' din budă. Cu detergent cu tot. Ia şi spală mâţu'. 


2. Prânz. Diana întârzie la serviciu, ca de obicei. Cu o lentilă pe ochi, periuţa în gură şi nodul de la prosop nevrând să stea legat, zic, tot ca de obicei: "când vin de la serviciu fac curat şi mătur tot de-aici de pe policioară", mă învârt să prind prosopul care cade şi fac curat timpuriu pe policioară, cu cotul în rotire, trimiţând fixativul de păr cu ambalaj metalic... fix în budă. Cu un zgomot infernal. Trezind câinele vecinilor care a început să se tânguie "hauuuuauauauauau". E pechinez şi-l cheamă Conan. Şi fixativul meu a fost 5 lei din Plus. Actualmente Lidl. L-am pescuit cu două degete, am cântărit cam cât mai era în el, şi l-am purtat frumos spre coşul de gunoi. Am plecat la serviciu. Am uitat să acopăr buda. Smoke nu era iarăşi udă când m-am întors, semn că n-a mai trecut prin experienţa de dimineaţă în lipsa mea.


3. Mai-nainte. Chioară de somn. Plec în baie să-mi demontez lentilele de pe ochi. Smoke nu mai vine după mine. Nu mai am fixativ de păr. Oricum nu foloseam prea des. Scot una lentila, deşurubez căpăcelul pentru a doua  şi scap căpăcelul, care face clinchet de plastic subţire în cădere, întâi pe chiuvetă şi apoi în ... da, trebuia să las capacul ăla peste budă. Ia şi caută alt suport pentru lentile prin casă. Şi zi mersi că nu ţi-ai scăpat lentila în budă. N-a trebuit să se întâmple asta ca să văd, cu propriile mele lentile, că viaţa-i de rahat.


Mi-am pus un post-it pe capac. Şi-am să creez o cauză pe Facebook. [Citeşte mai mult...]

Obiecte pierdute!

Ghişeul obiectelor pierdute:
- Ce-aţi mai găsit în lunile trecute?
- Ne-am depăşit şi noi, fireşte, planul,
am fost prezenţi şi-acum ca-n alte dăţi
în toate "micile publicităţi".
A fost găsit în tren din nou curcanul,
toaleta de mireasă, un covor,
televizor alb-negru şi color,
să nu mai pomenim de ecusoane,
de pălării, speranţe şi paltoane.
Umbrela, cea mai consecvent pierdută,
cunoaşte-un ritm ce creşte permanent:
ni s-au adus cu 70%
mai multe ca în anul precedent.
Şi-aş vrea să vă prezint în încheiere
şi câteva modeste premiere:
de la un circ ne-a parvenit o zebră,
dintr-o căruţă un lingou de aur;
aceasta de pe raft e o vertebră
a unui neglijent tiranozaur;
acesta e un satelit din lotul
celor ce-au fost abandonaţi cândva;
această fată s-a pierdut cu totul
când tocmai trebuia să spună "da"...
- Iertaţi-mă, vă rog, că vă-ntrerup.
Se poate pierde, văd, tot ce există;
mai e ceva ce n-aţi trecut pe listă?
- Nu s-a pierdut încă nărav de lup.

(Perpetuum Comic '85, Ed. Urzica) [Citeşte mai mult...]