joi, 6 august 2009

Apple MacLeod


Sursa

Tipu' din titlu este un respectabil măr. Până acum îl chema Matusalem dar cred că de acum înainte îşi merită numele de Nemuritorul. L-am cumpărat de la alimentară în urmă cu trei luni şi se ţine bine în continuare. În afara unei vaaaagi tente de galben a cojii verzi, n-are nici pe dracu'.

Nu mă credeţi, ştiu. Mâine încerc să pun poze (dacă se arată şi aparatul cooperant, că mărul e, e deschis tuturor provocărilor), îi zic să-şi arate frunzuliţele şi să stea frumos, să-l vadă lumea ce gigea e el la vârsta lui.

L-am pus pe o măsuţă cu tăblia de sticlă, înconjurat mumos de 3 lumânărele-pastilă. Îmi vine cineva în vizită. Se repede la măr:
- Aruncă naibii putreziciunea, o ţii de atâta timp aici, vrei să te mănânce viermii?
Eu continui să-mi pilesc unghiile de la picioare.
- Or să mă mănânce viermii după ce-or mânca întâi mărul, şi asta nu se întâmplă prea curând, ai să vezi.

Cunoştinţa nu crede. Se duce, împinge lumânărelele cu o unghie, de frica a ce-ar putea descoperi în partea de jos a mărului. Dar mărul îşi arată sfidător bombeul lui de măr, cu moţul negru intact, fără nicio atingere de putregai. Cunoştinţa saltă dintr-un umăr şi schimbă vorba.

Asta se întâmplă în fiecare săptămână.

Nu ştiu de câtă vreme stătea mărul meu în alimentară, ca un câine în boxa ecarisajului, până l-am salvat eu cu vreo 3 lei grei. "E măr de import, frumos, dolofan, parfumat de tot! Normal că-i scump." Normal că nu moare, dacă e de import!

Coaja fructelor "deportate" se tratează cu nişte substanţe greu de silabisit, pentru a le proteja de atacul mucegaiurilor. Apoi fructele se transportă, se depozitează, se distribuie, ajung în galantare şi în momentul în care sunt cumpărate au ajuns în stadiul de mort dat cu cremă antirid. Portocalele au pulpa seacă, cu gust funny, dând drept bună doar coaja care se pretează rasului şi conservatului în vederea parfumării prăjiturilor. Dar coaja e chimică. Piersicile pleznesc de sănătate la suprafaţă, înăuntru au miezul ciudat, extrem de tare şi fără gust şi sâmburii goi. Iar merele nu mor.
Dacă mănânci fructele cu tot cu coajă, aşteaptă-te la alergii, intoxicaţii şi deranjamente - şi nu telefonice!

Mărul meu dolofan şi trosnind de sănătate şi-ar putea găsi sfârşitul întocmai ca Duncan McLeod, prin decapitare, rupându-i cojiţa de pesticid, înjunghiindu-l.
Dar eu mor de curiozitate. Cât mai trăieşte, totuşi? Recunosc, l-am chinuit. Nu am avut chef să-l mănânc, aşa că a făcut câteva drumuri de la birou - acasă şi de acasă la birou, rostogolit în rucsac, înghesuit de telefon mobil şi ruj, trântit pe masă, scăpat pe jos, împins pe jos de neastâmpărata de pisică, dat de-a dura prin praf, lăsat în soare, aruncat în congelator din neatenţie şi trecut prin focurile unui iad închipuit în clipa în care am dorit o atmosferă cvasi-romantică în cameră şi am aprins cele 3 lumânări parfumate din jurul lui. I-a plăcut ipostaza de bibelou-curiozitate şi a decis să rămână nevătămat.

Da' strică-te odată!



* E 230 Difenilfenol - Conservant artificial. Este un pesticid care impiedica dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Se recomanda spalarea pe maini dupa decojirea unui fruct. Testele de laborator au demonstrat ca poate provoca sangerari interne, daca este ingurgitat in concentratii mari. Doza maxima admisa prin lege este de 0,1 mg / kg corp.

* E 231 Ortofenilfenol - conservant de suprafata. Poate produce alergii la contactul cu pielea, indeosebi la copii. Doza maxima admisa prin lege este de 0,2 mg / kg corp.

* E 233 Tiabendazol - fungicid utilizat pentru suprafata fructelor. Doza maxima admisa prin lege este de 0,1 mg / kg corp.

(Sursa: Ecolife, via www.armonianaturii.ro)

6 comentarii:

  1. :)):)):)) misto comparatia cu "highlander"-oricum primul nemuritor a fost connor macleod(christoper lambert) si nu duncan macleod(adrian paul-highlander-the tv series):P.ai talent,nimic de zis.iar in privinta substantelor cu care sunt tratate nu te zbate prea tare,nu zic ca sunt bune,dar tot ce mananci e tratat(porcul e hranit cu vitamine speciale,graul din paine e tratat si ala,cartofii sunt stropiti impotriva gandacilor...mai continui?).cat despre marul tau...oricum mai bine il tii sa vezi cat rezista si apoi arunca-l!nu incerca sa-l mananci!Stay safe-Don't try this!(e indemnul obligatoriu din prezentarea meciurilor de wrestling-:)) )pup dulce dienusha

    RăspundețiȘtergere
  2. =))
    Din mărul ăsta de muşca Albă ca Zăpada nu o mai trezea nici o armată de Feţi Frumoşi. Aşa-i cu plasticele astea cu arome identic naturale...

    P.S. Azi am intrat prima oară p'aci. Îmi place mai mult ca "dincolo".

    RăspundețiȘtergere
  3. hi, hi, ha, ha!
    Eu am la seviciu o ...ceapă! olandeză! în pungă! De ziua recoltei îi facem de-un an!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-ti face marul? Bine mersi?
    Ia vezi aici un experiment similar:
    http://beze.wordpress.com/2009/08/20/rosie-de-supermarket/

    Iti sta mintea-n loc, vorba aia...

    RăspundețiȘtergere
  5. R.I.P. măr.
    Am uitat să fac update-ul postării, mărul meu a avut parte de o moarte logică undeva prin septembrie: aruncare la gunoi.
    Spre deosebire de BZ, l-am aruncat pe apa Gheenei (...de gunoi) neavând tupeu să-l tai. Am zis că naşte monstruleţi. Şi eu am fobie de monstruleţi de-ăştia.
    Păcat că nu i-am făcut poze. Dar promit să repet experimentul. N-are ce să se întâmple altfel data viitoare: mărul tot de import, tot îmbălsămat.

    RăspundețiȘtergere