Ce-ai face dacă ai fi înalt cât un bob de orez?...

Întrebare răsărită în mintea mea în urmă cu 4 minute jumătate.
De ce?
Azi m-am simţit mică. Am simţit că-mi pierd dimensiunile.
Aşa că am înotat în marea vălurită a păturii mele de pluş, m-am căţărat pe un fir de păr şi m-am aşezat, frântă de oboseală, călare pe un cui rece bătut în perete. Am contemplat camera aşa, de sus, mi-am luat avânt şi am sărit pe masă. Sunt mult mai elastică decât înainte. M-am urcat pe buza cănii mele de cafea, cu gând să iau o sorbitură, dar un pas greşit mi-a adus aminte că nu ştiu să înot şi m-am răzgândit..
Am obosit. Cu mult efort, am reuşit să deschid jurnalul meu. Pentru o clipă am vrut să scriu, dar nici măcar mina de creion ruptă nu o puteam cuprinde cu mâna..Aşa că m-am oprit, m-am întins pe fila scrisă, m-am încovrigat atât cât să încap în litera "A" şi m-am învelit cu o frunză pusă la presat. [Citeşte mai mult...]

Vreme instabilă

Viaţa mea e ca o spirală metalică ce se învârte în jurul axului său. Nu contează în ce sens. La prima vedere, pare că urcă. Dacă o priveşti mai multă vreme, coboară. Interpretabil.
Trăiesc, sau nu trăiesc? Trăiesc, bineînţeles, respir, mănânc, mă mişc, râd când şi când la o glumă spusă de un amic. Nu trăiesc spiritual, n-am mai citit demult o carte, ruşine mie, n-am ascultat de mult o melodie care să îmi inducă o stare de (culmea?) linişte. Nu mi-am îndeplinit visele. Sau dacă le-am îndeplinit parţial, nu înseamnă că le-am îndeplinit şi deci mai am am multe de îndreptat ca să mă simt împlinită. Fericită. Fericire în jumătăţi de măsură? Nu, mulţumesc. Vreau absolutul. Si dacă e aşa, atunci...
...Iubesc, sau nu iubesc? Nesuferită întrebare, când inima îmi ţipă şi se frânge. Cum mă simt fără el? De parcă aş cădea cu zgomot într-o apă adâncă, în care aud totul înfundat, văd totul neclar, mă agit într-o lume căreia nu-i aparţin şi mă zbat disperată după aer..şi ameţesc..şi simţurile mi se întunecă. Cum mă simt când îl văd, seara? ...De parcă îmi respir prima gură de aer după o zi întreagă de înec. P.S. Nu ştiu să înot :) u got the point.. deci nu ştiu să exist fără el. Ok, iubesc, sunt fericită într-o măsură pe care altele n-ar accepta-o şi li s-ar părea mult prea puţin. Dar îmi e suficient. Să-l văd zâmbind şi întorcând o pagină de revistă, să-l aud oftând şi răsucindu-se în pat după o zi lungă şi grea, să-l văd arcuindu-se după o mângâiere. O şuviţă de păr arcuită printre degetele mele. Să-i aud vocea la telefon. Să simt seara aburi din bucătărie, să mă iau după ei şi să îl descopăr acolo, gătind. Hih :) Să-l văd stând în 5 picioare: ale lui şi ale trepiedului. Să-i feresc părul din ochii lui frumoşi, dimineaţa.
Să-l simt cum întinde un braţ în jurul taliei mele, inconştient, în somn, murmurând: "Ţi-e frig?"
Mi-e teamă să cer mai mult, mi-e teamă că nu poate oferi mai mult. Mi-e teamă să-l iubesc. În fiecare zi mi-e teamă, pentru că în fiecare zi cineva mă aruncă în apa aceea adâncă de care vorbeam, şi mi-e teamă că odată şi odată nu mă voi putea ridica să respir. Dar îi mulţumesc pentru toate frânturile din el şi din sufletul lui pe care mi le oferă.

Vreme instabilă în inima mea, cu cer parţial noros şi ploi pe alocuri, îndeosebi noaptea când nu observă nimeni. Dar în acel colţ în care te păstrez, este şi va fi mereu soare. [Citeşte mai mult...]

Soare

...mi-a ars privirea, de dimineaţă, în drum spre locul în care îmi consum gândurile de obicei. Iubesc senzaţia. Mă opresc uneori din mers, respir aerul cald din jurul meu şi închid genele în bătaia soarelui. Aburi apar la suprafaţa pământului - un copil după o baie caldă, pe care mama îl şterge blând şi îl pregăteşte de joacă.
Feresc cu vârful uşor dezlipit al ghetei firele de iarbă din calea mea... "verde crud, verde crud.." ...mă las scăldată în lumină. Întâlnesc un prieten. Salut şi îmi răspunde cu un zâmbet pe buze. Ochii lui, doi sori albaştri. Îmi întinde alt soare cu cinci raze - o mână caldă - şi îmi doreşte o zi bună.

..Abia am ajuns acasă, astrul galben va pleca în curând să doarmă, împrăştiindu-şi acum ultimele dâre de căldură, aurind frunzele copacilor..soare, căldură, raze, dulci repetiţii în fiecare zi. Salut în gând astrul alb ce va răsări în urma lui, şi va umple noaptea de mister îngheţat. [Citeşte mai mult...]

22 06 20 07...

22 06 20 07...

Cifre galopând o dată oarecare. Sau poate data când m-am simţit eliberată.

Am de gând să ies din casă cu şireturile împletite, cu mersul împletit, împletind stângul de dreptul, împletind priviri călduroase cu ale celor din jurul meu, degetele cu cele ale unui prieten. Strângere de mână, părere de bine. Zâmbet! Chiar mi-era dor...Nu, nu mai sunt pasărea strivită de un bolid, zăcând pe caldarâm. Mă înalţ din nou.

Nu ştiu de unde, mă adun şi îndrept privirea înainte. Un nou început (al câtelea?), dar bun şi dătător de forţe noi. Trecutul pare mic, o pietricică rostogolindu-se în urma paşilor care vor aripi.

Sus, soare! Înclin genele înaintea lui. Mi-a topit acele de gheaţă înfipte în suflet. Voi uita noaptea albă, inima neagră, gândurile cenuşii. Voi fi iarăşi eu, aceea furată de alţii. Voi fi o imagine, nu o reflexie.

Îţi mulţumesc ţie, cel care mi-a împins mâna, uşor, când am deschis o poartă, şi care a închis-o, uşor, în urma mea.

[Citeşte mai mult...]

Un vis zburător

În surdină, Enigma suspină melodia Age of loneliness...iar fata, ghemuită în aşternuturi...oooo da...azi s-a simţit singură, într-adevăr, iar clipele-i par ore până la scârţâitul uşii de la intrare..scârţâit ca un oftat de durere al lemnului bătrân, ce-i va vesti sosirea lui..

De ce întârzie să apară? Dar cine e el?... Nu l-a întâlnit niciodată... dar îl aşteaptă...Nu a plecat niciodată de la ea, dar ea ştie că va reveni...i-a mai simţit prezenţa şi în alte seri, ca un zefir călduţ clătinând voalul de la geamul dormitorului. I-a simţit atingerea, într-o doară, pe umărul gol, dezvelit şi fără somn, i-a simţit răsuflarea lină în părul ei contopit cu întunericul. N-a fost niciodată al ei. Astăzi îl va înfrunta.

Întinse mâna în beznă, înspre direcţia de unde-i părură două luminiţe albastre...gestul instinctiv însă nu apucă a deveni gând. Uşa oftă prelung. Se ridică brusc la marginea patului, dar o forţă ce o înfrânse îi apucă braţele şi se văzu trântită înapoi. Pupilele i se măriră, răsuflările se înteţiră...era înlemnită de groază, dar şi fiori de plăcere o străbăteau...necunoscutul...atingerea...şi se simţi prinsă în braţe...se abandonă...nu ştia ce face, dar se lăsa condusă de ceva născut înăuntrul ei..îşi arcui şoldurile, simţind alte şolduri, pietroase, ce o apăsau greu.

Buricele degetelor înaintau în sus pe spatele puternic; o împingere bruscă, o apăsare, o muşcătură pe lobul urechii, un ţipăt înghiţit de noapte, degetele tandre de mai înainte - unghii nemiloase tăind carnea în jos...durere..plăcere..miros de mosc şi sare marină...o petală de trandafir căzând din vaza de lângă pat. Deschise ochii plini de lacrimi, întâlnind o altă pereche de ochi..buzele umede căutau, căutau să sărute...buzele dulci...pielea sărată a unui gât încordat..Nu, nu-l întâlnise niciodată, dar acum privea în ochii lui albaştri, îi privea chipul în lumina unui început de răsărit, şi-i spuse pe nume..Ochii se închiseră, scrâşni, se depărtă brusc de ea şi-şi contură silueta întunecată pe fondul ferestrei purpurii.

Ea se răsuci în aşternutul umed şi-i plânse numele, încă o dată. Dar el nu mai era acolo. Şi probabil nu va mai fi niciodată..

Primise în dar o noapte albă şi o inimă neagră. Închise ochii. S-a sfârşit.

[Citeşte mai mult...]

Nonculori

O privire aruncată pe geam întoarce o imagine în tonuri de alb şi negru. Atunci privesc şi în sufletul meu...regăsesc aceleaşi tonuri de negru şi alb. Unde e griul?..
Ce este culoarea?... nu am nevoie de ea, atâta vreme cât nu poate umple formele pe care i le ofer... ce culoare poate avea un sentiment?...ce culoare poţi da unei atingeri?..
Spuneam cândva, unui prieten, că pentru mine iubirea e zugrăvită în bleu, roz şi galben pal..azi se împlinesc nouă luni de când viaţa mea e îmbrăcată în alb şi negru, cu picăţele colorate de iubire..
Mai mângâi o ultimă dată cu privirea trunchiurile aspre ale copacilor, îmi scufund gândurile zgâriate în cana din faţa mea, plină de cafea neagră..respir un aer alb.
Şi aştept noaptea. O noapte albă. Doar visele şi-au mai păstrat culoarea.. [Citeşte mai mult...]

Mi-e dor de cel ce-ai fost odată...

....iarăşi singură. Nu că n-aş fi fost şi înainte...dar acum sunt cu adevărat singură. Singură cu gândurile mele care îşi răspândesc ecoul metalic şi rece în mintea obosită şi în pieptul chinuit. Sunt singură, dar nu golită de sentimente. Mă chinui. Nu e nimeni aici să simtă frământările mele. Nu este el...
Întind o mână către imaginea lui. Parcă văd soarele dimineţii de azi, încercând să-i alunge răceala din suflet. Îl văd preocupat, strângându-şi lucrurile şi plecând, cu ţigara aprinsă în colţul gurii. Ştiu că se va întoarce. În fiecare seară se întoarce. Dar nu la mine. Şi cu toate acestea, îl aştept de parcă ar fi încă al meu. "Al meu", sună posesiv şi dulce. Şi mincinos.
Mi-e dor de el. E mereu lângă mine, dar mi-e dor de el. Mi-e dor de cel în a cărui palmă îmi culcam obrazul înainte să adorm. Care îmi îndepărta părul de pe faţă cu răsuflarea sa blândă, înainte să mă sărute de "bună dimineaţa"..
L-am pierdut. Asta e. Îl iubesc. Mai presus de cuvinte. Aşa, şi?! Nu mă iubeşte. Nu are cum să mă mai iubească încă o dată. Nu am speranţe. Nu mă vrea. Dar mă păstrează. Pe fundul unui buzunar al sufletului, probabil, şi în fiecare zi uitată într-un colţ de apartament. Contează? Mi-e suficient. Nu îndrăznesc să-mi doresc mai mult.
Mi-e teamă. Să nu-mi trădez gândurile în faţa lui. Să nu fie mărturisirea mea acul ce-mi va sparge balonul de săpun în care trăiesc.
....Imaginea lui a pierit din faţa ochilor minţii, lăsând loc uşii de la apartament să se deschidă şi să pătrundă brutal în casă şi în toată fiinţa mea. E obosit. Cunosc asta după cutele din colţurile ochilor. Albastrul lor a pălit. Îl ajut, tăcută, să se dezbrace. Îl învelesc şi aştept să adoarmă. Clipele par ceasuri până mă hotărăsc să plec. Îl privesc cum doarme,ca şi cum ar fi ultima dată când îl văd, îl privesc până simt că îmi sângerează vederea. Mă doare! Mă doare în piept, mă doare carnea, îmi bate inima, iar pumnii mi se strâng, unghiile apasă până formează mici semilune roz în podul palmei. Te iubesc!... te iubesc... cuvinte şoptite cu buzele pierdute în părul lui...să nu le audă.. nu le va auzi niciodată de la mine... nu are rost..
Nu îndrăznesc să-l sărut. Închid uşa după mine, mă întind în pat fără somn, în camera de lângă cea a lui.
....iarăşi singură. [Citeşte mai mult...]