Vreme instabilă

Viaţa mea e ca o spirală metalică ce se învârte în jurul axului său. Nu contează în ce sens. La prima vedere, pare că urcă. Dacă o priveşti mai multă vreme, coboară. Interpretabil.
Trăiesc, sau nu trăiesc? Trăiesc, bineînţeles, respir, mănânc, mă mişc, râd când şi când la o glumă spusă de un amic. Nu trăiesc spiritual, n-am mai citit demult o carte, ruşine mie, n-am ascultat de mult o melodie care să îmi inducă o stare de (culmea?) linişte. Nu mi-am îndeplinit visele. Sau dacă le-am îndeplinit parţial, nu înseamnă că le-am îndeplinit şi deci mai am am multe de îndreptat ca să mă simt împlinită. Fericită. Fericire în jumătăţi de măsură? Nu, mulţumesc. Vreau absolutul. Si dacă e aşa, atunci...
...Iubesc, sau nu iubesc? Nesuferită întrebare, când inima îmi ţipă şi se frânge. Cum mă simt fără el? De parcă aş cădea cu zgomot într-o apă adâncă, în care aud totul înfundat, văd totul neclar, mă agit într-o lume căreia nu-i aparţin şi mă zbat disperată după aer..şi ameţesc..şi simţurile mi se întunecă. Cum mă simt când îl văd, seara? ...De parcă îmi respir prima gură de aer după o zi întreagă de înec. P.S. Nu ştiu să înot :) u got the point.. deci nu ştiu să exist fără el. Ok, iubesc, sunt fericită într-o măsură pe care altele n-ar accepta-o şi li s-ar părea mult prea puţin. Dar îmi e suficient. Să-l văd zâmbind şi întorcând o pagină de revistă, să-l aud oftând şi răsucindu-se în pat după o zi lungă şi grea, să-l văd arcuindu-se după o mângâiere. O şuviţă de păr arcuită printre degetele mele. Să-i aud vocea la telefon. Să simt seara aburi din bucătărie, să mă iau după ei şi să îl descopăr acolo, gătind. Hih :) Să-l văd stând în 5 picioare: ale lui şi ale trepiedului. Să-i feresc părul din ochii lui frumoşi, dimineaţa.
Să-l simt cum întinde un braţ în jurul taliei mele, inconştient, în somn, murmurând: "Ţi-e frig?"
Mi-e teamă să cer mai mult, mi-e teamă că nu poate oferi mai mult. Mi-e teamă să-l iubesc. În fiecare zi mi-e teamă, pentru că în fiecare zi cineva mă aruncă în apa aceea adâncă de care vorbeam, şi mi-e teamă că odată şi odată nu mă voi putea ridica să respir. Dar îi mulţumesc pentru toate frânturile din el şi din sufletul lui pe care mi le oferă.

Vreme instabilă în inima mea, cu cer parţial noros şi ploi pe alocuri, îndeosebi noaptea când nu observă nimeni. Dar în acel colţ în care te păstrez, este şi va fi mereu soare.