Mi-e dor de cel ce-ai fost odată...

....iarăşi singură. Nu că n-aş fi fost şi înainte...dar acum sunt cu adevărat singură. Singură cu gândurile mele care îşi răspândesc ecoul metalic şi rece în mintea obosită şi în pieptul chinuit. Sunt singură, dar nu golită de sentimente. Mă chinui. Nu e nimeni aici să simtă frământările mele. Nu este el...
Întind o mână către imaginea lui. Parcă văd soarele dimineţii de azi, încercând să-i alunge răceala din suflet. Îl văd preocupat, strângându-şi lucrurile şi plecând, cu ţigara aprinsă în colţul gurii. Ştiu că se va întoarce. În fiecare seară se întoarce. Dar nu la mine. Şi cu toate acestea, îl aştept de parcă ar fi încă al meu. "Al meu", sună posesiv şi dulce. Şi mincinos.
Mi-e dor de el. E mereu lângă mine, dar mi-e dor de el. Mi-e dor de cel în a cărui palmă îmi culcam obrazul înainte să adorm. Care îmi îndepărta părul de pe faţă cu răsuflarea sa blândă, înainte să mă sărute de "bună dimineaţa"..
L-am pierdut. Asta e. Îl iubesc. Mai presus de cuvinte. Aşa, şi?! Nu mă iubeşte. Nu are cum să mă mai iubească încă o dată. Nu am speranţe. Nu mă vrea. Dar mă păstrează. Pe fundul unui buzunar al sufletului, probabil, şi în fiecare zi uitată într-un colţ de apartament. Contează? Mi-e suficient. Nu îndrăznesc să-mi doresc mai mult.
Mi-e teamă. Să nu-mi trădez gândurile în faţa lui. Să nu fie mărturisirea mea acul ce-mi va sparge balonul de săpun în care trăiesc.
....Imaginea lui a pierit din faţa ochilor minţii, lăsând loc uşii de la apartament să se deschidă şi să pătrundă brutal în casă şi în toată fiinţa mea. E obosit. Cunosc asta după cutele din colţurile ochilor. Albastrul lor a pălit. Îl ajut, tăcută, să se dezbrace. Îl învelesc şi aştept să adoarmă. Clipele par ceasuri până mă hotărăsc să plec. Îl privesc cum doarme,ca şi cum ar fi ultima dată când îl văd, îl privesc până simt că îmi sângerează vederea. Mă doare! Mă doare în piept, mă doare carnea, îmi bate inima, iar pumnii mi se strâng, unghiile apasă până formează mici semilune roz în podul palmei. Te iubesc!... te iubesc... cuvinte şoptite cu buzele pierdute în părul lui...să nu le audă.. nu le va auzi niciodată de la mine... nu are rost..
Nu îndrăznesc să-l sărut. Închid uşa după mine, mă întind în pat fără somn, în camera de lângă cea a lui.
....iarăşi singură.