Un vis zburător

În surdină, Enigma suspină melodia Age of loneliness...iar fata, ghemuită în aşternuturi...oooo da...azi s-a simţit singură, într-adevăr, iar clipele-i par ore până la scârţâitul uşii de la intrare..scârţâit ca un oftat de durere al lemnului bătrân, ce-i va vesti sosirea lui..

De ce întârzie să apară? Dar cine e el?... Nu l-a întâlnit niciodată... dar îl aşteaptă...Nu a plecat niciodată de la ea, dar ea ştie că va reveni...i-a mai simţit prezenţa şi în alte seri, ca un zefir călduţ clătinând voalul de la geamul dormitorului. I-a simţit atingerea, într-o doară, pe umărul gol, dezvelit şi fără somn, i-a simţit răsuflarea lină în părul ei contopit cu întunericul. N-a fost niciodată al ei. Astăzi îl va înfrunta.

Întinse mâna în beznă, înspre direcţia de unde-i părură două luminiţe albastre...gestul instinctiv însă nu apucă a deveni gând. Uşa oftă prelung. Se ridică brusc la marginea patului, dar o forţă ce o înfrânse îi apucă braţele şi se văzu trântită înapoi. Pupilele i se măriră, răsuflările se înteţiră...era înlemnită de groază, dar şi fiori de plăcere o străbăteau...necunoscutul...atingerea...şi se simţi prinsă în braţe...se abandonă...nu ştia ce face, dar se lăsa condusă de ceva născut înăuntrul ei..îşi arcui şoldurile, simţind alte şolduri, pietroase, ce o apăsau greu.

Buricele degetelor înaintau în sus pe spatele puternic; o împingere bruscă, o apăsare, o muşcătură pe lobul urechii, un ţipăt înghiţit de noapte, degetele tandre de mai înainte - unghii nemiloase tăind carnea în jos...durere..plăcere..miros de mosc şi sare marină...o petală de trandafir căzând din vaza de lângă pat. Deschise ochii plini de lacrimi, întâlnind o altă pereche de ochi..buzele umede căutau, căutau să sărute...buzele dulci...pielea sărată a unui gât încordat..Nu, nu-l întâlnise niciodată, dar acum privea în ochii lui albaştri, îi privea chipul în lumina unui început de răsărit, şi-i spuse pe nume..Ochii se închiseră, scrâşni, se depărtă brusc de ea şi-şi contură silueta întunecată pe fondul ferestrei purpurii.

Ea se răsuci în aşternutul umed şi-i plânse numele, încă o dată. Dar el nu mai era acolo. Şi probabil nu va mai fi niciodată..

Primise în dar o noapte albă şi o inimă neagră. Închise ochii. S-a sfârşit.